Vine toamna...

Vine toamna...

joi, 17 martie 2011

Viata la Politehnica

In sfarsit am si eu timp sa scriu cate ceva despre facultate... Poate deja v-ati lamurit la ce facultate sunt: Automatica si Calculatoare (cum zice lumea, e "aia grea"). Asemenea exigenta foarte rar intalnesti la profesori...Ganditi-va ca la cea mai mica tentativa de copiere esti dat afara, asta daca intri in examen. Daca nu ai punctaj suficient pe parcursul anului de la teste si laboratoare saptamanale, ramai restantier fara sa intri examen. Sansele sa ai macar o restanta sunt de 70%, temele sunt imposibile uneori, dar trebuie sa le faci. Apropo, mi-a spus un student din anul IV de la Ingineria Sistemelor ca, desi lucreaza in aceleasi programe in care lucram si noi, ei nu au facut asa ceva.
O alta parte neplacuta in legatura cu aceasta facultate este si cantitatea enorma de informatie; Din cauza reducerii de la 5 ani la 4 ani de studiu pentru licenta, s-au "comprimat" materiile si astfel am ajuns, spre exemplu sa invatam intr-o luna cat altii intr-un an (ca Fat Frumos, dupa cum spunea un profesor).
Cel mai mult m-a socat primul curs de Matematica3 din semestrul acesta: profesorul ne-a pus pe tabla toate capitolele ce le vom studia si in cate cursuri le vom studia.
Citez, "capitolul acesta se facea acum cativa ani intr-un semestru, noi il vom face in 3 ore, adica intr-un curs..."
Sa nu uitam si de numarul imens de ore petrecute la cursuri, seminarii si laboratoare (lunea sa zicem ca e ok, am 8 ore, marti am 12 ore, miercurea este cea mai usoara - 4 ore, iar joi 8 ore). Trebuie sa recunosc ca mi-a fost foarte greu sa ma adaptez programului... Dupa 8 ore sau 10 de cursuri/seminarii/laboratoare in care avem teste de vrificare, e foarte dificil sa mai gasesc vointa sa invat pentru ziua urmatoare, ori sa imi fac o tema.
Totusi, daca dau la o parte temele, testele si verificarile saptamanale, partialele, examenele, timpul mult prea scurt si volumul imens de informatii, incep sa vad avantajele acestei facultati: sunt de-abia in anul I si stiu O GRAMADA de lucruri si am inventat cateva softuri interesante. Spre exemplu am transformat o camera web intr-un senzor de lumina (atunci cand aprind lumina in casa, se deschide un player si incepe sa cante o melodie), am facut un program care rezolva orice fel de sistem de ecuatii (introduci sistemul in cel mai "dezordonat" mod posibil si tot ti-l rezolva), am inceput sa fac un compilator pentru incepatori (interpretor de pseudocod), plus ca am invatat sa programez jocuri, sa administrez un server, sa fac editor un de imagini si sa prelucrez pixeli, stiu deja 4 limbaje de programare, pot sa proiectez logic un aparat electronic, si lista continua...
De asemeni, viata de camin este incitanta, e o experienta pe care nu o voi uita niciodata: momentele haioase cu colegii de camera, vizitele la alti colegi, seri petrecute pe hol ascultand chitaristi live, petreceri in sala de lectura si in camere.
Sper ca in continuare sa invat o multime de lucruri noi si limbaje de programare inovatoare, si sa ma distrez la fel de mult cu colegii :)
Voi mai reactualiza aceasta pagina pentru noi informatii despre facultate

duminică, 29 august 2010

A venit toamna...

Hmm, ciudat anotimp... mereu mi-a indus sentimente ciudate, de aceea nu mi-a placut. Acum lucrurile s-au schimbat. In primul rand, m-am obisnuit cu melancolia, durerea dulce trecutului etc. Chiar au inceput sa-mi placa, mai ales din cauza apropierii anotimpului meu preferat: iarna! E atat de greu de suportat asteptarea... cam cat de greu am putut sa suport caldura verii! Nu-s facut pentru caldura, vara. Trebuie sa simt fiorul crivatului pana in maduva oaselor, trebuie sa vad fulgi de zapada coborand linistitor, trebuie sa "miros" aerul tare si rece al iernii, trebuie sa... of, sunt atatea lucruri frumoase iarna, cum ar fi Craciunul, zapada, colindul, saniuta.
Dar vorbeam despre toamna. Chiar si acum un an, venirea acestui anotimp ma ducea cu gandul la scoala, implicit la colegi, colege, si mai ales prieteni. Imi aducea aminte de orice inceput privind o relatie, de fluturi in stomac, un amalgam de sentimente adolescentine, care, surprinzator prind miros, culoare, sunet. Mirosul ar fi... gri, culoarea ar fi melancolica, iar sunetul ar fi caderea picaturilor de ploaie. Primul meu sarut, pe timp de ploaie... prima strangere de mana la caderea frunzelor, si pot continua cu amintiri frumoase, dar si dureroase.

vineri, 4 decembrie 2009

Despre mine

Ma numesc Serban Petrisor Catalin, am 19 ani, sunt student (in sfarsit!!) la Universitatea Politehnica Bucuresti, facultatea de Automatica si Calculatoare.
Iubesc informatica, matematica si aviatia.
Deja m-ati etichetat, nu-i asa? Ei bine, nu sunt adeptul etichetarii oamenilor doar din niste priviri, poze, pasiuni etc. Mie imi place sa ajut omul, sa tin cu el, si astfel sa nu ii pun "stampila" din prima.
Asadar, nu sunt tocilar, nu stau toata ziua si toata noaptea sa invat. Sunt inteligent.
Principala idee care ma face sa "pulsez", care imi da viata si cara ma ajuta sa evoluez este vointa. Exista posibilitati nelimitate in privinta folosirii acesteia.
Ca pasiuni, in primul rand pot spune ca iubesc aviatia. Imi place zborul, visul, marea, cerul, dar si precizia. Cu alte cuvinte, imi place nuanta de albastru inchis.
Sunt de acord cu faptul ca un om poate fi caracterizat dupa o culoare, multe se pot spune despre acel om, insa repet, n-as dori sa-l etichetez din cauza unui singur criteriu.
O alta pasiune importanta este muzica. Muzica, pentru mine reprezinta un catalizator in momentele cheie, ma pot concentra mai bine, muzica ma ajuta sa restabilesc echilibrul gandirii mele, muzica ma ajuta cand sunt demoralizat.
De aceeea pun mare pret pe calitatea melodiilor, dar si pe cantitate. Spre exemplu, dramuiesc fiecare kilobit din umila memorie a telefonului cu card: 2,1 Gb. Aici am playlisturi ce acopera foarte multe genuri de melodii. Pot spune ca cele 430 de melodii nu ajung pentru setea mea de a asculta. In general, prefer melodiile din marile filme, breakdance si rock.
Si un ultim lucru pe care trebuie sa il punctez la acest capitol este pasiunea mea pentru tehnologie: sunt inconjurat de tot felul de obiecte high-tech, sunt un cyber-adolescent, fan al tehnologiei bluetooth si al eficientei noilor tehnologii.
Mai sunt multe de spus, insa prefer sa fiu "descoperit" prin discutii fata in fata.
Ca o incheiere, pot spune ca sunt un om ambitios, cu o gandire precisa, complexa si clara, sunt un om caruia ii place sa rada, sa iubeasca, sa daruiasca si sa ajute.