A venit toamna...

Hmm, ciudat anotimp... mereu mi-a indus sentimente ciudate, de aceea nu mi-a placut. Acum lucrurile s-au schimbat. In primul rand, m-am obisnuit cu melancolia, durerea dulce trecutului etc. Chiar au inceput sa-mi placa, mai ales din cauza apropierii anotimpului meu preferat: iarna! E atat de greu de suportat asteptarea... cam cat de greu am putut sa suport caldura verii! Nu-s facut pentru caldura, vara. Trebuie sa simt fiorul crivatului pana in maduva oaselor, trebuie sa vad fulgi de zapada coborand linistitor, trebuie sa "miros" aerul tare si rece al iernii, trebuie sa... of, sunt atatea lucruri frumoase iarna, cum ar fi Craciunul, zapada, colindul, saniuta.

Dar vorbeam despre toamna. Chiar si acum un an, venirea acestui anotimp ma ducea cu gandul la scoala, implicit la colegi, colege, si mai ales prieteni. Imi aducea aminte de orice inceput privind o relatie, de fluturi in stomac, un amalgam de sentimente adolescentine, care, surprinzator prind miros, culoare, sunet. Mirosul ar fi... gri, culoarea ar fi melancolica, iar sunetul ar fi caderea picaturilor de ploaie. Primul meu sarut, pe timp de ploaie... prima strangere de mana la caderea frunzelor, si pot continua cu amintiri frumoase, dar si dureroase.