Treceam pe malul liniştit al mării, pe de o parte gândindu-mă la tine, pe de alta ascultând istoria trăită de ţărm. Mă uitam în jos. Vedeam suvenirurile apei plimbându-se agale în faţa ochilor mei: mărgele de sticlă, coliere de alge, scoici de sidef şi o inimă de piatră. O piatră îmblânzită de capriciile mării, făurită parcă special pentru a o vedea. Am luat-o în mână; n-am putut să nu observ marginile finisate, netede, aproape perfecte ale acestei sculpturi create de natură. M-am aşezat pe covorul de nisip, începând să citesc istoria trăită de inima de piatră. Culoarea ei spunea că a calatorit mult până aici, forma îmi şoptea cum a trecut prin oraşele submarine de piatră izbindu-se de temple, de clădiri. Forma ei a căpătat-o pe cea a unei inimi, însa colţurile ieşeau în evidenţă. Trecând prin palatul de sidef al unei scoici, marginile se rotunjeau încet, încet. Curenţii marini au dus-o prin vasta câmpie de nisip, dându-i astfel o fineţe aparte. Anii treceau şi piatra devenea tot mai finisată. O ultimă mângâiere a valurilor mării i-a dat luciul pe care îl avea această mică piatră în formă de inimă.
Forma, culoarea ei îmi şopteau cum a decis soarta să o întâlnesc chiar eu. Am desenat cu piatra o inimă pe nisip.
Briza îmi şoptea numele tău, inima desenată începea să pulseze pentru tine, iar inima de piatră s-a preschimbat într-o nestemată.
